Doamne, suntem aici,
În lunga răbdare a sfinţilor,
Aproape nevăzut de mici,
Dar sad din neamul Golgotei în valea terebinţilor.

Pâinea noastră cea de toate zilele
E bucuria durerii.
Mărire Ție că ne-o dai.
Ne-o frângem dimineaţa la cruce,
Ne-o frângem seara pe Sinai,
Azimă sfântă muiată-n lacrimi de vecernii;
O-nghiţim uitându-ne la ceasul care arată două milenii,
Ceasul Tău, Doamne,
Arată doar două zile de printre astre
Lungi cât toate zilele noastre.

Drumul nostru este până la marginile lumii
Să propovăduim, să botezăm
Şi înapoi, la bunul Munte al Măslinilor.
Unde Te-aşteptăm.

Doamne, nu Te uita la tălpile noastre lipite de glie,
Vezi-ne credinţa care preface plânsu-n datorie;
Auzi-ne strigătul nostru de jale
Pe care dorul de Tine îl schimbă-n osanale;
Atinge-ne, să ne simţi fremătarea,
Căci n-a mai rămas din noi decât aşteptarea,
Cât inima bătând, şi ea ne va rămâne.
Până când, Stăpâne? ...

Pe arşița-ntrebării
O lacrimă de slavă e răspuns,
Căci Domnului
Mai tare decât nouă Îi este dor de noi;
Lacrima Lui de slavă ne este de-ajuns.

Şi propovăduim şi botezăm
Şi scoatem spini din palme şi din tălpi
Şi nu ştim până când,
Dar muntele făgăduinţelor, cel bun,
Este aici şi ne vom întâlni pe el, curând.